Unirea Alba Iulia, pe primul loc! Victorie cu Poli Timișoara II și al patrulea succes consecutiv

Băieții noștri au obținut o victorie importantă pe teren propriu, scor 2-0, în fața formației Poli Timișoara 2, în etapa a VIII-a a Ligii a III-a, Seria 7. Cele trei puncte ne-au propulsat pe prima poziție a clasamentului, după un nou rezultat pozitiv într-un sezon în care Unirea Alba Iulia continuă să își confirme ambițiile.

Prima repriză s-a încheiat fără goluri, însă nu au lipsit ocaziile importante pentru echipa noastră. Uniriștii au fost aproape de deschiderea scorului în mai multe rânduri și au reușit chiar să trimită mingea în poartă, golul fiind însă anulat. La pauză, tabela indica 0-0, dar jocul lăsa toate premisele pentru o repriză secundă mai animată.

Iar golul nu a întârziat să apară. Chiar în minutul 46, Chiorean a profitat de o nesincronizare între apărătorii centrali ai oaspeților și a deschis scorul, oferindu-le băieților noștri avantajul mult căutat. Unirea a continuat să controleze jocul și să caute desprinderea, iar schimbările efectuate au contribuit la stabilirea rezultatului final.

Intrat pe teren în minutul 61, Tonini a avut nevoie de zece minute pentru a-și trece numele pe lista marcatorilor. În minutul 71, acesta a înscris cu un șut din interiorul careului, reușind astfel primul său gol în tricoul alb-negru și ducând scorul la 2-0. Până la final, echipa noastră și-a mai creat oportunități, însă tabela a rămas neschimbată.

Succesul cu Poli Timișoara 2 reprezintă a patra victorie consecutivă pentru Unirea Alba Iulia. Cu 17 puncte acumulate, băieții noștri au urcat pe prima poziție a Seriei 7, un rezultat care confirmă forma bună traversată de echipă.

Nu avem însă timp de sărbătorit prea mult. Următoarea provocare este programată vineri, de la ora 15:00, în deplasare, împotriva formației CSM Deva. Uniriștii vor merge în căutarea unei noi victorii, pentru a continua seria rezultatelor pozitive și a-și apăra poziția din fruntea clasamentului.

Primul 11: Ghazoini – Niakate, Manea, Giurgiu (cpt.) (81, Prejmerean) – Chiorean, Chindriș (78, Amidu) – Vaida, Donca (61, Tonini), Covaci (78, Salka) – Ayeni (81, Cordeiro).

Hai, Unirea Alba Iulia!

Vezi mai mult