CSM Unirea Alba Iulia continuă seria meciurilor de pregătire din această iarnă, urmând să dispute mâine, de la ora 12:00, cel de-al doilea joc amical. Adversara va fi FC Corvinul 1921 Hunedoara, liderul la zi din Liga a II-a, partida urmând să aibă loc la Baza Sportivă Micești.
Primul meci de verificare al iernii pentru Unirea s-a desfășurat pe 24 ianuarie, tot la Micești, în compania formației CSC Șelimbăr, încheiat cu scorul de 0-2. Jocul a fost urmărit de aproximativ 100 de spectatori și a reprezentat un prim test util pentru staff-ul tehnic în evaluarea lotului. Golurile oaspeților au fost marcate de P. Petrescu (min. 9) și E. Lenghel (min. 22), scorul fiind stabilit încă din prima repriză.
Hai, Unirea!